Busteni

BusteniPeisaj BusteniPeisaj montan Busteni

Statiunea Busteni este un mic oraş de munte, în nordul judeţului Prahova, Muntenia, în centrul României. Este localizat pe Valea Prahovei, la poalele Munţilor Bucegi, care au altitudinea maximă de 2.505 m. Are o populaţie de 10.374 locuitori. Altitudinea medie a oraşului Buşteni este de 850 m. Este una dintre cele mai populare staţiuni de munte, oferind panorame spectaculoase, o mulţime de oportunităţi şi activităţi de vacanţă, de la schi la excursii montane. Situat la 135 km de Bucureşti, Busteniul se întinde 7 km de-a lungul văii între "Vadul Cerbului" şi tunelul săpat în pintenul muntelui "Muchia Lungă". Pentru turiştii care nu caută neapărat drumeţiile montane, staţiunea oferă o bogată paletă de obiective turistice atât în interiorul ei cât şi în exterior.
Casa scriitorului Cezar Petrescu - construită în 1918 (arhitectură tradiţională);
Castelul Cantacuzino - construit in anul 1910 de catre Gheorghe Cantacuzino;
Biserica Domnească - construită în anul 1889, ctitorie a regelui Carol I şi a reginei Elisabeta, se remarcă prin arhitectura deosebită, dotările interioare (icoanele din interior sunt originale fiind pictate Gheorghe Tattarescu) şi vechimea sa;
Casa Româno-Franceză;
Monumentul "Ultima Grenadă" - a fost ridicat în anul 1928 şi dedicat eroului "Caporal Vasile Muşat";
Monumente naturale: Cascada Urlătoarea, Babele, Sfinxul, Grupul Bătrânilor etc.;
Rezervaţii naturale: Parcul Naţional Bucegi, Poiana Crucii, Babele etc.

Pret integral vila
Luni-joi 800
Vineri-Duminica 1000

*Preturile sunt in lei/noapte/vila. Se inchiriaza doar vila in intregime.

Descriere:Vila Horia este un loc ideal pentru petrecerea unei vacante de neuitat, organizarea unui protocol, simpozion sau orice alt eveniment. Situata in orasul BUSTENI, la 131 km de orasul Bucuresti ...
Dotari:
sport_iarnatransport cablufitness
tv1cada
camerea pat matrimonial

Perioada Camera cu baie
Camera fara baie Inchiriere integrala a pensiunii
Luni-Joi
80 60 720
Vineri-Duminica
100 60 900

*Preturile sunt exprimate in lei/camera/noapte. Tarifele includ taxa de statiune si taxa de salvamont.

Descriere:Vreţi să scăpaţi de gălăgia şi agitaţia cotidiană? Simţiţi nevoia de o vacanţă, chiar şi de câteva zile? Bun venit la pensiunea CASA CU BRAZI! Aici este vacanţă tot timpul! ...
Dotari:
sport_iarnatransport cablu
tv1
camerea pat matrimonial

Pentru detalii va rugam sa ne contactati.

Descriere:Hotelul Margaritar ** este asezat pe cursul raului Prahova, intr-un minunat decor montan, situat la 200m de DN1 Bucuresti-Brasov, la intrare in Busteni (Poiana Tapului) cu o priveliste reconfortanta ...
Dotari:
restaurantbiliardsaunacoferinte
tv1telcadadusurifrigider

 

© Copyright Viva Travel Cluj-Napoca